NOU!!! Protecție solară deplină pentru vacanțele tale !!

Am petrecut o saptamana în care am stat pe plaja de la Mamaia alături de băieţii mei… Nu am reuşit cu niciun chip să ne trezim devreme, aşa că am descins pe nisip pe la ora prânzului. Nu e bine, ştiu, pot fi radiaţii, nu mai facem… Ceea ce doream să vă povestesc este însă că soarele dogorea, iar noi nu ne-am „ars” deloc! Nu pentru că am fi stat mai mult sub umbrelă, ci pentru că am folosit intens creme de protecţie solară! Am folosit toate gamele de filtre pentru protecţie solară, căci avem în familie diverse tipuri de piele, de la albi sensibili la creoli.

Cremele solare Ardes pe care vi le propun asigură un bronz intens şi auriu, protejând epiderma de razele nocive. De asemenea, previn îmbătrânirea pielii. Conţin Tirozină, un aminoacid necesar pentru sinteza melaninei. Prezenţa acestei substanţe naturale permite o bronzare mai bună şi rapidă şi reduce înroşirea pielii.

Cremele Ardes de protecţie au o eficientă combinaţie de filtre necesare combaterii problemelor pielii. De asemenea, combat foto-îmbâtranirea cauzată de razele solare. Cremele au fost testate cu succes în laboratoare independente, garantând protecţia declarată pe etichetă, referitoare la razele UVB şi UVA. Pot fi folosite în egală măsură la soare, dar şi la solar şi, în plus, sunt recomandate pentru stilul de viaţă vegan. Pe lângă Tirozină, au şi vitamina E (combate acţiunea nocivă a radicalilor liberi), extract de Aloe şi unt de Karite (shea, pentru o piele hidratată şi hranită).

CREME ESENŢIALE ÎN FUNCŢIE DE TOATE TIPURILE DE PIELE.
Crema solară cu protecție mică SPF 6 este ideală pentru expunerea la soare a pielii închise sau deja bronzate. Multumită unui mix de filtre fotostabile, asigură o completă şi constantă protecţie împotriva razelor UVA si UVB.

Crema solară cu protecție medie SPF 15 este ideală pentru expunerea la soare a pielii mediu-deschise. Conţine filtre UVA si UVB cu spectru amplu, ce protejează de efectele dăunătoare ale razelor solare. Conţine si bioxid de titan, un mineral natural care posedă un indice ridicat de refracţie şi absorbţie. Acesta reflectă şi dispersează lumina solară.

Crema solară cu protecție mare SPF 30 este ideală pentru expunerea la soare a pielii deschise la culoare. Uneşte protecţia fizică asigurată de bioxidul de titan cu o asociere de filtre cu înaltă tolerabilitate care blochează efectele dăunătoare ale UVA (responsabile de îmbătrânire), ale UVB (cu acţiune eritematoasă), garantând o expunere sigură.

Crema solară cu protectie foarte mare SPF 50 este ideală pentru copii, dar şi pentru primele expuneri la razele solare ale persoanelor care au pielea foarte sensibilă. Recomandată în cazul petelor, eritemelor, cuperozei şi în toate situaţiile în care razele UV sunt contraindicate.

iphone cristi 3973

ALTE PRODUSE DE MARE IMPACT

1. Produse pentru păstrarea bronzului.
Sunt cremele numite tan locker, ideale pentru persoanele cu pielea închisă la culoare sau deja bronzată şi doresc sa intensifice bronzul.

Are o textură extrem de placută şi face pielea matasoasă şi fină. Tirozina conţinută în formula accelerează fenomenul de pigmentare a pielii pentru o bronzare mai rapidă şi de durată, iar extractul de aloe şi untul de shea combat deshidratarea şi îmbătrânirea pielii.

Există şi geluri de duş pentru menţinerea bronzului! Fresh şi super delicat, făcute tot după conceptuzl “tan locker”, sunt soluţia cea mai bună pentru eliminarea celui mai mic rest de nisip şi sare, fără a compromite bronzul.

Are în formulă sunătoare, aloe şi lactat de metil – hidratant şi calmant, un principiu activ care dă pielii imediata senzaţie de prospeţime. Fără SLS, SLES.

2. Soarele îmbătrâneşte pielea. Nu şi dacă folosiţi un ser antiage special!
Serul antiage pentru faţă şi corp după soare, cu acelaşi concept “tan locker”, este un produs extraordinar de eficient şi plăcut care, o dată vaporizat pe faţă şi corp după expunerea la soare, favorizează bronzarea uniformă şi aurie printr-o acţune hidratantă, emolientă şi calmantă.

Conţine un mix de substante active: aloe, hamamelis, sunătoare, beta-glucan, acid ialuronic şi un complex natural inovator care hrăneşte celulele pielii pentru menţinerea hidratării corecte. Nu contine parfum şi alergeni. Poate fi utilizat în combinaţie cu crema după soare.

Acum, veţi avea cel mai frumos bronz de pe tot litoralul!!!
Pentru orice fel de întrebări, aştept mesaje pe blog, facebook sau pe mail!

4 Comentarii

  1. Studio Galati - 5 august 2016 reply

    Eu am pielea foarte sensibila.Ma inrosesc in loc sa ma bronzez. De mult caut o crema cu protectie ,care sa si functioneze.Cred ca o sa incerc crema cu protectie foarte mare SPF 50 ,e un pic mai scumpa dar daca functioneaza , e ok . Sa ai o zi frumoasa! 🙂

    • Draga mea,
      Recomand crema fp 30 este super !
      Dar in acelasi timp vreau sa te ajut sa desensibilizam tenul!!
      In general se inroseste se irita sau doar vara ?

      • Studio Galati - 12 octombrie 2016 reply

        Multumesc pentru interesul acordat si scuze ca am raspuns dupa atata timp ,am fost plecata din tara si nu am mai intrat de ceva timp . Piele mi se inroseste doar vara ,in special cand ma expun la soare . Am incercat intre timp crema Spf50 si mi s-a parut ok . La inceput m-am inrosit un pic si apoi in zilele urmatoare a inceput sa se mai inchida culoarea pielii . S-a mai lipit un pic de bronz si de mine. 😀 . Te pup

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.