Incercam, fiecare dintre noi, sa ne amintim viata noastra inainte de acel 21 ianuarie 2008. In spatele atator motive de mandrie profesionala, se casca atunci in noi un mare gol.
Era sufletul flamand…
Dumnezeu insa avea planuri. Dorea ca abia de atunci, adevarata noastra poveste sa se scrie. Au trecut 4 ani – pare o clipa, dar si o intreaga viata! – din ziua aceea, 21 ianuarie, in care fiecare dintre noi simtea ceva inexplicabil, inaintea clipei in care urma sa ne vedem pentru prima oara in viata. Ce se putea ascunde in fata unui interviu la ceas de seara la Agentul VIP? Mesajele total protocolare frematau, totusi. Era EMOTIA.
Iar seara, cand ne-am vazut fata in fata, a fost secunda de SCLIPIRE. DA!!! SUFLETUL NU M-A INSELAT!!!
Am stiut amandoi, din acel 21 ianuarie in care nu am vorbit nimic in plus decat ceea ce se cuvenea, ca vom trece peste ORICE obstacol artificial al vietii pentru a trai, acum si mereu, FERICIRE.
NE-AM IMPLINIT UNUL PE CELALALT! Amandoi ne-am implinit un camin, o poveste frumoasa la Antena 2, un semn zilnic de afectiune, nicio zi in care sa nu-i spui “te iubesc”, apoi stralucirea suprema – un copil.
NE-AM SCHIMBAT UNUL PE CELALALT! Pragmatismul a capatat zambet de artist. Creatia are linii ferme.
Dar SUFLETUL a ramas la fel!!
Voi, toti, cei care cititi acest mesaj, nu uitati ca daca simtiti – si dupa 4 ani de viata traita cu pasiune si obstacole – ca inima va iese din piept cand auziti doar vocea celuilalt sau pur si simplu, il SIMTITI, atunci sunteti parte al aceluiasi intreg.
LA MULTI ANI, DRAGOSTEA MEA!
TE IUBESC!
Teddy a fost plecat pentru cateva zile la Barcelona, impreuna cu parintii lui. A fost o vacanta care ne-a mers la suflet.
Cu aceasta ocazie, Leusorul nostru s-a intalnit cu fratele lui mai mare, de la poalele statuii lui Cristofor Columb.
Apoi, a privit dansul pescarusilor Mediteranei, cu gandul la vara fericirilor ce vor urma.
Ma bucur enorm ca, in anul in care am trecut, am putut sa ne redescoperim aici, dialogand pe acest blog. Sper ca dialogul nostru sa va fi adus macar o picatura de bine in viata!
Noi, toti 3, va dorim sa aveti un 2012 lipsit de tristete, durere si minciuna, sa simtiti ca viata e frumoasa si sa nu uitati ca sunt mereu aici pentru a fi un umar de nadejde!
O superstitie spune ca, asa cum ne este pe 1 ianuarie, ne va fi tot anul. Noi am inceput cu Gala premiilor anuale, la care am avut bucuria de a sta cu oameni care ne-au imbogatit. Acestea sunt adevaratele dive ale Romaniei!
Va dorim toti 3 cata fericire meritati!!!!!!!!
Dragii mei, ati asistat la o premiera nationala. Primul bebelus de 3 luni care scrie un post pe blog. Suntem in secolul 21, se poate intampla orice!
El a vrut sa va spuna povestea mai ghidusa, eu sunt datoare sa va spun pe unde a mai trecut el pe la Baby Boom.
In primul rand, ne-am mai cumparat niste buretei naturali, tetine de la dr browns, pentru ca Tudor foloseste doar produsele lor fabricate in America.
Am revazut si carucioarele Peg Perego, cele cu care Tudor se plimba prin curte, pe la Mamaia sau prin alte locuri ale tarii. Sunt bune si Tudor adoarme degraba in ele.
Si am vazut si standul vipbebe.ro, de unde avem cosuletul cu care l-am adus pe Teddy de la Viena. Era plin de jucarii frumoase si de copii.
Buna ziua!
Tudor sunt! Nu stiati ca o pot face si pe-asta! Am tras cu ochiul la ce fac parintii mei spre seara, pe calculator, si m-am hotarat acum sa scriu primul meu articol!!!
Sa vedeti ce mi s-a intamplat astazi. S-au hotarat ei sa mergem la Baby Boom, un loc pentru copii in care oamenii mari au adunat jucarii, mobila, hainute pentru noi si pe care le cumpara tot ei pentru noi. Am ajuns dupa-amiaza, nitel cam obosit de drum – si, ce e drept, facusem dimineata un vaccin care m-a cam suparat -, asa ca m-au asezat in patut la tanti Romina. Care Romina? Romina Furniture, asa cred ca o cheama… Patutul era identic cu cel al meu de acasa, dar alb. Asternuturile moi din America, patuturile, dragalaseniile tuturor au fost numai bune ca sa… adorm. Nu stiu cat si cum am dormit, dar tin minte ca visam ca mananc. De atata vis, mi s-a facut foame. Cum am deschis ochii, am vazut o doamna care se uita la mine cu ochi mari, a tipat si a fugit. Avea si ea un bebelus in burtica. Am inteles apoi de la parintii mei ca doamna crezuse ca sunt o papusa de portelan.
Adevarul e ca acolo, la Romina, lucrurile sunt atat de frumoase, incat ai senzatia ca esti in casuta din povesti. Duminica, daca va duceti la Romaero, pana la ora 16, vedeti exact patutul in care am speriat-o pe doamna. Imi pare rau, doamna, nu am vrut sa va sperii, doar visam ca pap ceva…
In poza sunt cu Tanti Romina, ca doamna respectiva a fugit, nu aveam cum sa o mai prind…
Tot ceea ce vedeti s-a intamplat duminica, a doua zi dupa botezul lui Tudor de la Ierusalim. Erau 28 de grade, o plaja superba la Tel Aviv, iar Mediterana era calda si cristalina. Nu am vazut de mult o mare asa frumoasa si curata. Impreuna cu toata lumea, am mers pe plaja. Cei mari au facut putina plaja, iar Tudor – care acum e ditamai barbatul! -, a vrut sa faca si el o baita. Pentru el, marea e importanta: mami si tati s-au logodit la mare (Neagra), s-au casatorit la mare (Mediterana), au facut luna de miere la mare (Egipt) si l-au conceput la mare (Malta)!
Tudor a intrat cu piciorusele in apa, sustinut de mami si i-a placut! Pesemne ca o sa fie inotator! Apoi, s-a incalzit in bratele lui tati!
Nu pot sa va descriu combinatia de fericire, emotie si pe care am trait-o!
Mi-a fost teama ca siguranta din vocea profesorului Kainz – “nu veti avea nicio durere!” – nu era justificata. Nimeni in Romania nu imi daduse aceasta asigurare, ba chiar mi se spunea ca e firesc sa doara… Dar a avut dreptate! Nu am simtit nimic neplacut. Am descoperit ca anestezicele din Austria iti permit sa misti capul in timpul cezarienei. Ca la Dobling poti manca la cateva ore dupa operatie, poti lucra – ma credeti ca am lucrat pentru Ardes pe mail dupa operatie? -, ca azi am facut cateva fotografii pentru site-ul Dobling?
Si nu sunt decat un om cu limitele lui. Nimic mai mult.
Acum, traiesc fericirea intr-o rezerva de spital, la Dobling. Aici e locul in care stau, acolo unde Cristi doarme langa mine si e ingerul meu pazitor. Aici respira langa mine Tudor, care este cel mai minunat copil din lume. E sanatos si puternic. L-am alaptat la o ora dupa ce am nascut!
Cadoul meu pentru voi sunt cateva fotografii din rezerva noastra, cu milioane de emotii inainte de nastere.
Copilul nostru, care se va naste maine, este copilul Antenei 2.
De ce ? Pentru ca viata noastra, ca familie, s-a derulat aici.
Noi, Oana Turcu si Cristi Brancu, am facut multe in viata inainte de a ajunge la Antena 2. Primul a venit Cristi la TV si, dupa cum se stie, ne-am cunoscut chiar in emisiunea Agentul VIP in ianuarie 2008 si ne-am indragostit pe viata in timp ce ma intervieva in emisiune. Trei saptamani mai tarziu, m-a invitat sa prezint Premiile VIP alaturi de el la Antena 2.
Cele mai frumoase momente ale vietii noastre s-au desfasurat la Antena 2. In iulie 2008, am inceput emisiunea Confidential, cu care avem succes.
In octombrie 2008, am facut aici singura nunta din Romania, in studioul emisiunii.
Apoi, povestea noastra de viata, de la sentimente la pasi importanti, s-a produs aici.
Aici, in martie 2011, Cristi a anuntat in premiera ca vom avea un copil.
Si la aniversarea Antenei 2, din aprilie, eu am anuntat ca vom avea un fiu.
Aceasta fotografie e din acea seara magica.
De aceea, credem ca viata noastra ar fi fost astfel daca nu ar fi fost intalnirea si viata noastra aici. Acum, se naste el, urmasul nostru, pe care nu il vedem numai ca un copil al nostru, dar si unul al spiritului si vietii noastre la Antena 2.
Sau, ca sa parafrazez un fost slogan, Antena 2 este (si) el!
Viena este locul in care simt ca linistea ma cuprinde. Bucurestiul este un oras nebun, dar dezlanat. Aici, totul respira buna credinta si organizare.
Toti medicii cu care am vorbit mi-au recomandat sa ma plimb cat mai mult. In zilele in care Cristi a fost la Bucuresti, Cristina si Costi Timofte au fost alaturi de mine si am vazut locuri minunate. Am respirat aerul serilor din jurul Stephansdom, unde o plimbare il linistea pe micul erou pe care il voi naste. Schonbrunn sau Hofburg, Grinzing sau Baden, aici am petrecut cea mai lunga si mai frumoasa vacanta din viata mea.
Au trecut atat de repede trei saptamani!
Am ajuns aici, la Viena, pe 8 iulie, in ultima zi in care puteam zbura cu avionul. I-am multumit din inima doctorului Cezara Bucur pentru ajutor si am ales clinica Dobling, ca loc al nasterii. Am inchiriat un apartament aproape de clinica, in zona Grinzing, mai exact la doua case de locul in care a locuit Beethoven candva. Cea care ne-a dat apartamentul este o doamna adorabila, pe nume Gerlinde, a carei fiica va naste tot cu doctorul Kainz la Dobling.
Iat-o pe Gerlinde, la intrarea in blocul cu pereti de castel, care a slujit candva drept camin pentru preotii calatori….
La multi ani, dragii mei prieteni! Sa aveti un an lin si frumos, dragele mele prietene!
Ne-am intors joi seara dintr-un loc absolut minunat. Mi-am luat haine prea groase pentru ceea ce ne astepta la Gran Canaria. O clima pe care o iubesc – 27 de grade ziua, 18 seara -, cu o caldura care m-a invaluit atat pe malul oceanului, dar si sub palmierului hotelului Riu, unde am stat. Iubesc caldura iarna, asa ca ne-am rasfatat cu soare, multa odihna, cadouri (mi-a cumparat Cristi cadouri pentru sarbatorile din urmatoarele doua luni!). A fost un Revelion cu bal mascat (am dus dorul Antenei 2, asa ca ne-am uitat pe net cateva minute la Revelionul nostru), plus petreceri de ziua Regelui Juan Carlos I.
Cateva fotografii dintr-o vacanta rupta din paradis, restul sunt pe www.cristi-brancu.ro.
Ma intreb uneori cand au trecut aproape trei ani. Alteori, il privesc si cred ca e aici langa mine de o viata.
Sunt atat de multi cei care lovesc pentru ca nu traiesc ceea ce eu am avut norocul sa traiesc. Uneori, ma simt dezamagita, alteori cred ca lumea e facuta din rautate.
Azi, am gasit pe youtube un semn de prietenie. Nu stiu cine esti, crissonuz, dar iti multumesc pentru acest film. Am lacrimat cand am vazut toate acele poze. Cand un om pe care nu-l cunosti iti ofera acest cadou, stii ca a meritat otul.
…si a facut totul ca sa ajungem acolo. A tras o groaza de emisiuni in avans, a muncit pe branci, de era sa pierdem avionul de nesomn. Cand am ajuns insa acolo unde el si-a dorit, in Malta, am uitat de orice. Este minunat, relaxant, curat, nepoluat. Am vazut locuri minunate, am sarbatorit in fiecare zi, fie ca a fost in croaziera sau pe insula Gozo sau la Valletta.
Sigur vom mai merge acolo, nu stiu daca de Revelion, dar va sfatuiesc sa nu ratati ocazia.
In fine, asa cum a vrut Dumnezeu, de fiecare data, am sarbatorit langa mare, ca logodna, cununia si fiecare sarbatoarea pe care ne-o amintim cu drag.
Legenda pozelor. 1 – in Laguna Albastra. 2 – La Valletta, cu caleasca pe langa fortul cavalerilor. 3 – Croaziera pe Mediterana. 4 – declaratie de dragoste la Valletta. 5 – in drum spre Gozo. 6 – la Fortul St. Elmo. 7 – De halloween, la Intgercontinental din St. Julians, capitala distractiei.
Aseara, ne-am intors in tara, dupa o vacanta frumoasa despre care va voi povesti in cateva zile chiar aic, cu poze cu tot. Pana atunci, insa, azi am avut bucuria sa vad ca prietenii de la Click! au publicat dialogul pe care l-am avut despre caminului familiei mele de la Iasi. E locul din care sufletul meu a plecat catre voi.
Un material de presa, intr-o pagina de interior, in Libertatea de acum doua zile. Un bloc din centrul Constantei, la cativa zeci de metri de Consulatul Turc, cu o priveliste absolut minunata spre port pana in maruntaiele orizontului, sta sa se surpe, pentru ca malul portului se duce incetul cu incetul. Vreme de cateva minute, publicul citeste, apoi se lasa ametit de alte subiecte publice.
Destinele strivite din blocul de malul marii sunt deja uitate.
In blocul din strada Traian, pe care l-ati vazut in ziar, a locuit toata viata ei bunica mea. Acolo, a crescut mama. Acolo, tata a venit sa o ceara pe mama de la parinti. E singura avere a bunicii. Viata ei e casa aceea. Mobila masiva, amintirile, tot. Autoritatile care ne avertizeaza ca trebuie sa plecam nu inteleg ca, o data iesita de pe acea usa, un om simte ca a muncit de pomana o viata intreaga. La fel ca ea, sunt zeci de pensionari in acel bloc, la care NIMENI nu se gandeste. Evident: n-au timp!
